Valentin DumitruAndrei Pleșu, în cartea sa, ”Despre frumusețea uitată a vieții”, alegea să facă o clasificare interesantă a felului în care noi alegem sau suntem nevoiți să ne trăim viața. Iată mai jos o descriere a acestor abordări:
1. Subzistența
Nu avem timp să reflectăm la sensul vieții. Ne străduim să trăim mai mult sau mai puțin decent. Muncim din greu pentru asta și de aceea suntem tot timpul ocupați și obosiți. Ne bucurăm de mici pauze de refacere în weekend sau concediu, dar în rest nu avem niciun fel de preocupări spirituale. Sperăm doar să fim ocoliți de boli și să murim cât mai târziu, dacă se poate niciodată.
2. Consumul
Credem că viața ne e dată ca să ne distrăm, să ne simțim bine, să ne bucurăm. Avem nevoie pentru asta de resurse materiale, evident, prin urmare ne preocupăm puțin și de câștig. Lucrăm deci, atât cât să ne asigurăm mijloacele exprimării hedonismului interior și exterior. Vrem ”trăiri” multe și ușoare și de aceea ne căutăm o gașcă, escapade și jonglerii erotice. Dacă avem noroc, nici nu realizăm când trece vremea. Uneori ne preocupă imaginea de sine și atunci ne agățăm de o filozofie oarecare, facem un anumit tip de artă, suntem aventurieri, boemi. Alteori, trăirile frivole sunt întrerupte de căderea în depresie de care încercăm să scăpăm arzând din nou lumânarea frivolității.
3. Așteptarea de sine
Încă din adolescență simțim și vrem să fim altfel. Avem pretenții să facem tot felul de lucruri mărețe, dar nu știm exact de unde să începem, ce activitate să inițiem. Să scriem? Ce? Să facem muzică? Cum, că nu prea avem inspirație. Să ajungem celebri printr-o performanță specială? Care? Să facem carieră? În ce domeniu? Trec astfel o mulțime de ani din viața noastră întrebându-ne ce perpective avem și pe ce cărări să apucăm. Ne angajăm pentru scurte perioade în diverse firme de unde plecăm mai devreme sau mai târziu, deoarece nu ne place ce facem. Ne cultivăm cu consecvență timpul pe care-l petrecem reflectând ce avem de făcut, avem câteva tabieturi private și ne irosim în lungi conversații cu prieteni care au o foarte bună părere despre calitățile și potențialul nostru.
4. Pragmatismul
Știm de la început ce vrem să facem: vom munci, vom câştiga, vom avea bunăstare, casă, maşină, familie, respectabilitate. Confundăm idelaurile cu unele scopuri onorabile. Către sfârșit, vom numi toate întâmplările prin care am trecut pe drumul spre succes, ”experiență de viață”. Ne place să dăm sfaturi celorlalți, mai ales tinerilor și vom conduce plicticos, dar senin, mari festivități familiale sau instituționale. Ne vom crede un „model“, un ins care şi-a făcut datoria.
5. Cercetarea și reflexivitatea
Scopul principal al vieții noastre e acela de a ști, de a cunoaște cât mai mult. Căutăm și încercăm să descoperim adevărul prin orice fel de mijloace. Citim volume întregi. Muncim, iubim, suferim, ne bucurăm, dar trăim tot timpul cu întrebarea prezentă pe tapetul minții: Care e sensul, cum se explică lucrurile? Din nefericire, răspunsurile nu vin atât de ușor și nici nu ne garantează adevărul, iar riscul de a trăi în teorii, neglijând calitatea și autencitatea vieții trăite ”live” e major.
6. Căutarea de sine şi construcţia interioară
Suntem preocupați de identitate dar nu reușita publică, exterioară, ne interesează. Vrem să obținem desăvârșirea interioară, armonia spirituală. Căutăm și încercăm să experimentăm diverse feluri de discipline spirituale, frecventăm sfera religiosului, a misticii, căutăm cu febrilitate calea. E un parcurs nobil dar și primejdios, la capătul căruia, dacă nu avem discernământ și echilibru sufletesc, putem eșua în sminteală, fanatism și iluzii ale sinelui.
7. Dedicația
Trăim ca să ne dedicăm existența unei cauze exterioare nouă, ne simțim realizați slujind, servind. Ne regăsim în a ne abandona sinele de dragul unei idei, al unui proiect, al unui om. Pendulăm între eroism civic și activism bezmetic dacă ajungem la extreme. Suntem mereu în serviciul celorlalți, riscând să ne pierdem identitatea.
Voi în ce categorie sau categorii vă regăsiți?